Conacul Archia, un conac ca pentru boieri!

Conacul Archia, pentru boierii contemporani, așa cum se recomandă, apărut din anul 2008, are o poveste aparte: proprietarii au pornit la drum fără experiență în turism, dar cu mult entuziasm. Anul 2008, deci vorbim despre un an de criză, în ciuda căruia Conacul s-a ridicat ușor-ușor, cu toate că în primele luni nu a avut profit, ci dimpotrivă. Astăzi se mândrește și cu titlul de cea mai bună pagină de Facebook de Travel din România, la secţiunea Hoteluri, obținut în anul 2013, dar și cu o familie primitoare, ce joacă rolul de gazde, întrupând cu succes legătura cu generațiile trecute.

Misiunea? De a recupera și a promova valorile trecute, îmbinate în mod armonios cu responsabilitatea tehnologică, pentru un contrast bine venit, ca pentru boieri! “În definitiv, aici trecutul, prezentul şi viitorul se întâlnesc şi colaborează. ”

Simțurile îți vor fi fascinate de spațiul inspirat din natură și întreg universul vegetal și animal care te înconjoară în interiorul conacului. Pe lângă asta, nu ai cum să te plictisești dacă ajungi acolo! De ce? Fiindcă la Conacul Archia poți face cursuri de echitație (acolo există 9 cai, doi ponei și un mânz), precum și drumeții în natură, la cerere. De asemenea, vorbim de o amplasare favorabilă, în satul Archia, pentru ca în mai puțin de o oră să poți ajunge în orice loc din Transilvania.

Printre facilități, se numără: 15 camere duble personalizate, Wi-Fi Gratuit, parcare gratuită și păzită, shop cu produse bio, restaurant (Wine & Dine a la Carte), piscină, club de tenis. Vorbim de locul perfect și pentru organizare de nunți, pentru evenimente corporate sau alte tipuri de petreceri, inclusiv de team-building!

Și că tot am menționat de camere, acestea au cele mai sugestive și plăcute denumiri, inspirate din mediul natural specific, în care este amplasat Conacul: puteți alege să locuiți în oricare dintre camerele Copaci, Maci, Cuib de păsărele, Cai, Floarea Soarelui, Levănțică, Flori de Câmp…

De altfel, aerul poetic se păstrează până și în descrierile de pe site-ul de prezentare: “Sunt brazi la intrare, iar în beci avem gemuri făcute de bunica. […] Marmura din băi are inflexiunile copacilor, culorile florilor de câmp, violetul provensal sau nuanţele texturate ale pufului de porumbel.”

Dacă tot ne aflăm aici, care sunt top 5 locuri de vizitat în zonă, la mai puțin de 100 km de Conacul Archia?

Deva este municipiul de reședință al județului Hunedoara, ce provine de la cuvântul antic dava, care înseamnă „cetate”. Deva se învecinează cu aria protejată Mădura Uroiului și cu munții Apuseni, munții Zarandului și munții Poiana Ruscăi. Deci de la Conac aveți o mulțime de atracții turistice în zonă, în special din cele ce aparțin bogăției naturii!

1. Rezervația dendrologică din Simeria

Cel mai mare parc dendrologic din România, cu peste 70 de hectare, fiind pe locul 3 în Europa și 11 în lume, a adunat cea mai valoroasă și mai veche colecție de plante exotice și  autohtone  din România. Deși domeniul s-a transmis pe linie feminină mai multor familii nobiliare din Transilvania, comuniștii au confiscat tot, palatal și parcul fiind trecute sub conducerea Academiei Române). În prezent, parcul conține 2165 de specii de arbori. Parcul este mărginit pe o latură de Râul Mureș.

2. Cetatea Deva

sursa foto: djsets.ro

Una din cele mai importante fortificații medievale din Transilvania, Cetatea Deva a fost ridicată în secolul al XIII-lea, seocul din care datează și prima mențiune documentară care face referire la aceasta. De-a lungul istoriei sale, a fost ba un zid de apărare, ba o sală de bal, ba chiar a servit ca locuință de lux; fiecare stăpânitor și-a lăsat amprenta asupra ei.

Nu ai cum să nu o observi de la depărtare, pe un vârf de deal, iar ca fapt interesant, urmele de locuire datează încă din neolitic sau epoca bronzului!

3. Castelul Huniazilor

sursa foto: wikipedia.org

Situată în top 10 destinații de basm ale Europei, Castelul Huniazilor, numit și Castelul Corvinilor sau al Hunedoarei este un exemplu de arhitectură gotică de excepție din România, dar și un monument singular al Evului Mediu. Castelul a trecut prin numeroase schimbări de-a lungul istoriei, după ce în perioada 1440-1446 Ioan de Hunedoara transformă pentru prima data cetatea anterioară în castelul pe care-l știm astăzi.

Și acest castel are la bază o legendă, cea a corbului. Corbul care ține în cioc un inel de aur este incripționat pe blazonul familiei Corvinilor. Pe lângă faptul că numele familiei provine din corvus, care în latină însemna corb (simbol al longevității și înțelepciunii în Evul Mediu), se spune că Ioan de Hunedoara ar fi fost fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, conceput cu o femeie din Țara Hațegului.

4. Roșia Montană

sursa foto: visitalbaiulia.com

O zonă care nu mai are nevoie de introducere. Se pare că după scandalul în urma căruia planurile companiei private Gold Corporation de a exploata zăcământul de aur din Apuseni nu au fost duse la capăt, comunitatea de la Roșia Montană s-a redus numeric foarte mult. Însă zona promite mult din punct de vedere turistic – datorită peisajelor și punctelor de belvedere. Un exemplu de astfel de proiect turistic este  „Trai cu Rost“, destinat realizării unor trasee montane şi de bicicletă şi pentru crearea unui website cu toate informaţiile necesare pentru turişti.

Dincolo de atracțiile naturale, Roșia Montană este un loc al poveștilor și al legendelor, despre morojnițe și vâlve – ba chiar întemeierea Roșiei are la bază sa o legendă captivantă!

5. Valea Dinozaurilor

sursa foto: eco-romania.ro 

Dacă suntem obișnuiți în general cu dinozaurii de mari dimensiuni, ei bine, în Țara Hațegului, speciile de dinozauri erau unele pitice din cauza hranei limitate și a spațiului restrâns. Acest fenomen se cheamă nanism insular. Un paleontolog din Țara Hațegului, Franz Nopcsa, a fost cel care a observant pentru prima data în România resturile osoase ale acestui tip de dinozauri, în Valea Sibișelului (vorbim atât de dinozauri ierbivori: Telmatosaurus, Zalmoxes, Magyanosaurus, Struthiosaurus, cât și de cei carnivori: Elopteryx, broaște țestoase și crocodili).

Vezi Galerie Foto, Conacul Archia:

Leave a Reply